Info-Educație
Info-Educație
Învățăm și ne distrăm alături de Sporti și Arti!
Proiectul „Vacanță activă în București!” a demarat pe 12 aprilie a.c. pentru elevii bucureșteni din clasele 0- IV. Ei au fost întâmpinați de Sporti și Arti, două simpatice păpușele din pluș, mascotele PROEDUS. Până pe 23 aprilie 2012, copiii vor participa la o mulțime de activități, ateliere și workshop-uri antrenante, ce le vor stimula creativitatea. Prima zi a „vacanței active” a fost o zi de acomodare pentru elevii claselor primare, care s-au bucurat când au găsit pe fiecare măsuță o păpușică Sporti sau Arti, după preferințele fiecăruia. Au fost și mai încântați când au aflat că Sporti și Arti sunt cadourile lor, iar la finalul programului, le pot lua acasă ca să se poată juca cu ele cât vor dori.
La AFI HUB, copiii care au fost înscr
Siguranță pentru copiii de la AFI HUB PROEDUS și de la Muzeul Copiilor
A demarat proiectul „Vacanță activă în București!” derulat de Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS, care se desfășoară în cele două locații ale sale, la Muzeul Copiilor și la AFI HUB PROEDUS!
Ne-am oprit prima oară să vorbim cu doamna Gabriela Alecu, medic de medicină generală – pediatrie, care a fost delegată de către Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) să deservească centrul de la AFI HUB PROEDUS. Doamna Gabriela Alecu este medic la cabinetele a două școli și o grădiniță din Sectorul 5 și am dorit să aflăm care sunt măsurile de siguranță luate pentru micii școlari aflați în vacanță, ce sunt aduși de părinți să participe la activitățile de la AFI HUB.
„În primul rând,
Generația Z, acces la informație și tehnologie
Ce este Generația Z, vise, aspirații și repere. „Generația Z” este unul dintre atelierele care au avut loc la AFI HUB, susținut de către Roxana Andrei, formator PROEDUS. Pornind de la noțiunea generală a Generației Z sau Gen Z cum i se mai spune pe scurt, Roxana Andrei a dorit pentru început să afle părerea liceenilor voluntari care au participat la acest atelier. În primul rând aceștia au spus că este o generație nouă, care beneficiază din plin de tot ce înseamnă dezvoltarea tehnologiei, că ei sunt deschiși către orice este nou, sunt firi comunicative, cu o inteligență emoțională profundă, care își doresc o schimbare în societatea actuală, dar, totodată, își doresc și multă fericire, bunătate și curaj.
Pentru a înțelege mai bine modul de gân
Conectați la educația viitorului
Atelierul „Conectați la educația viitorului”, al cărui formator din partea PROEDUS a fost Roxana Andrei, a adus o mulțime de idei interesante din partea liceenilor. Aceștia au fost antrenați într-o serie de discuții ce au trezit interesul participanților față de un subiect actual: educația viitorului. În viziunea liceenilor, educația viitorului ar trebui să se axeze pe cursuri mai utile, care să îi pregătească pentru viață, cum ar fi IT și programare, desenul și muzica să devină materii opționale la anumite profiluri, să nu mai existe sistemul de evaluare cu note, să nu mai existe teme (ori măcar nu atât de multe), elevii să își poată evalua și ei profesorii și altele.
O tânără elevă în clasa a X-a era destul de pesimistă în ce privește educ
Magia științei și a poveștilor descoperită în „Vacanță activă în București!”
Timp de două săptămâni, la Muzeul Copiilor și AFI HUB PROEDUS, elevii claselor 0-IV au descoperit o mulțime de lucruri noi despre mediul înconjurător, despre planeta noastră și chiar despre univers. În săptămâna 19-23 aprilie a.c., copiii au avut ocazia să experimentezxe multe lucruri noi prin intermediul activităților practice, dar nu au lipsit nici fișele de lucru din cadrul platformei Self Learning Hub (www.hubproedus.ro), precum și vizionarea și punerea în practică a unor filmulețe educative din cadrul Da Vinci Kids.
Tema zilei de luni, 19 aprilie, a fost arheologia, iar formatorii PROEDUS au prezentat copiilor informații interesante de despre arheologie, dinozauri ori artefacte, au avut și activități de storytelling, dar au primit și un kit ce reprezenta u
Vacanță activă în București! Universul cunoașterii dezvăluit la Muzeul Copiilor!
Proiectul „Vacanță activă în București!” a atras sute de copii care au venit să petreacă câteva ore minunate la Muzeul Copiilor din București, situat în Bulevardul Decebal nr. 11, Sector 3. Aici, copii din clasele 0 – IV, care au fost înscriși de părinți să participe la activitățile pregătite de PROEDUS, au fost împărțiți în câte șapte grupe, în intervalul orar 08:00-12:00, respectiv alte șapte grupe în intervalul orar 14:00-18:00. Și toate grupele sunt personalizate prin nume distinctive, iar pentru fiecare grupă în parte există câte doi coordonatori din partea PROEDUS.
Copiii care au participat dimineața la orele <> au fost împărțiți în următoarele grupe: Grupa „Albinuțe”, coordonatori: Andreea Prodea și Ionuț Alecu;
La Muzeul Copiilor, elevii sunt pasionați de realizare a kiturilor
Muzeul Copiilor din Sectorul 3 al Capitalei a găzduit proiectul de succes „Vacanță activă în București!” organizat de PROEDUS, în perioada 12-23 aprilie 2021. Numai în prima săptămână, au participat peste 600 de copii din clasele 0 –IV. În fiecare zi, aceștia au au fost împărțiți într-un număr de 14 grupe (șapte grupe în intervalul orar 08:00-12:00, iar celelalte în intervalul 14:00-18:00. Grupele de după-amiază au fost: Grupa „Castorași”, coordonatori: Andreea Prodea și Ionuț Alecu; Grupa „Peștișori”, coordonatori: Mihaela Sofiea și Adrian Rădulescu; Grupa „Greierași”, coordonatori: Adrian Leondraliu și Liliana Gheorghiu; Grupa „Artiști”, coordonatori: Corina Crăciun și Emilian Iancu; Grupa „Lupișori”, coordonatori: Liviu Con
Voie bună, activități practice și curiozități: „Ne tragem din dinozauri?”
În orele petrecute la AFI HUB PROEDUS, în timpul proiectului „Vacanță activă în București!”, copiii sunt atrași de feluritele activități pregătite de formatori. Ele diferă în fiecare zi, astfel încât elevii să descopere lucruri noi și să nu se plictisească cât timp se află la PROEDUS. Într-una dintre zile, copiii au aflat lucruri interesante despre dinozauri și arheologie, altă dată au vorbit despre refracția luminii, electricitatea statică sau au descoperit cum să stabilească din ce direcție bate vântul.
Am stat de vorbă cu Ramona Manole și Cristiana Elena Stoian, coordonatorii Grupei Astronauți, de la AFI HUB. Ele au remarcat că sunt foarte receptivi și curioși copiii, dar sunt și atenți, iar cu ajutorul materialelor pregătite zi de zi, aceșt
Asamblarea kiturilor educaționale i-a captivat pe copiii de la AFI HUB PROEDUS!
La AFI HUB PROEDUS, care se află în incinta AFI Cotroceni, zeci de copii ai claselor 0-IV, ce se află în vacanță, au participat la proiectul „Vacanță activă în București!”. În prima săptămână, de luni până vineri, și-au desfășurat activitatea șapte grupe de elevi, patru în intervalul orar 08:00-12:00, iar alte trei grupe în intervalul 14:00-18:00. Copiii au participat la o mulțime de activități, de la exerciții de tip „energizer”, cunoaștere și autocunoaștere, exerciții de memorie, informații despre mediul înconjurător, ghicitori, storytelling, au primit fișe de lucru din cadrul platformei Self Learning Hub (www.hubproedus.ro) și au vizionat diverse filmulețe educative din cadrul Da Vinci Kids (https://www.davincikids.tv/ro/).
Grupele copiilor