Revista #Haișitu

AFI HUB PROEDUS

Într-un spațiu de aproximativ 1.000 mp, deschis în mall AFI Cotroceni, PROEDUS construiește cadrul potrivit de consultare, dialog și socializare între profesorii, părinții, elevii bucureșteni și societatea civilă, în general, pe care îi susținem și îi încurajăm  să dezvolte inițiative inovative care să țină pasul cu evoluția modelelor din domeniul educației. AFI HUB PROEDUS este un proiect pilot deschis pentru o perioadă de 120 de zile, cu 1.200 de ore de consultare și socializare, peste 250 de formatori, speakeri, invitați, în care estimăm aproximativ 25.000 de vizitatori. În primele 2 luni de la deschidere, peste 10.000 de vizitatori au beneficiat de activitățile și sesiunile de formare organizate în AFI HUB PROEDUS.

Elevii, părinții și profesorii participă, zilnic, la workshop-uri, training-uri, sesiuni de formare, dezbateri și concursuri de cultură generală, dar se pot bucura și de expoziții din domeniul revoluțiilor științifice. Hub-ul oferă surprize și pentru copiii din segmentul de vârstă 4-14 ani, precum expoziții cu informații utile despre corpul uman, experimente chimice din cadrul laboratorului special amenajat s.a.

INTERVIU

Interviurile PROEDUS au rolul de a face cunoscuți voluntarii, formatorii, cadrele didactice, colaboratorii și toate persoanele implicate în activitățile Centrului de Proiecte Educaționale și Sportive București. Dialogul cu aceste persoane au ca obiectiv principal exprimarea unei idei, a unei atitudini sau a unui punct de vedere vis-a-vis de activitățile în care sunt implicate. În funcție de tematica aleasă, interviurile vor evidenția un portret sau o opinie, pe care persoana intervievată o va împărtăși cu voi.

VOLUNTARIAT

Ne bazăm pe implicarea a peste 10.000 de elevi și profesori voluntari în toate activitătile din cadrul spațiului Afi Hub Proedus. Din 2014 până în prezent, implementăm cel mai mare program de voluntariat dedicat elevilor de liceu - VOLUNTAR PROEDUS 2.0. În 2018 am demarat singurul program de voluntariat la nivel european pentru profesorii bucureșteni - PROFESOR VOLUNTAR 2.0

PROFESORUL MEU

Peste 800 de cadre didactice s-au implicat, anul trecut, în activitățile organizate de PROEDUS. Alți 500 de profesori, iar procesul de înscriere este încă în derulare, s-au înscris și anul acesta în cel mai mare program de voluntariat - PROFESOR VOLUNTAR 2.0. Rubrica este dedicată cadrelor didactice care își doresc să împărtășească și altora din experiența lor în cadrul proiectelor PROEDUS. Fie că sunt profesori care s-au implicat în proiectele CIVITAS, proiectul Self Learning Hub sau cursurile online gratuite, experiența cadrelor didactice la PROEDUS este un exemplu de bună practică pentru toți factorii implicați în educație.

DESCOPERĂ

În cadrul acestei rubrici veți descoperi curiozități despre locuri, oameni, obiective de interes din București. Dacă nu ați descoperit Capitala până acum sau dacă nu ați aflat despre locuri și lucruri mai puțin obișnuite, parcurgeți articolele și cu siguranță veți găsi informații pe placul vostru.

ARGUMENT

 

FORMATORI

Această rubrică este dedicată formatorilor PROEDUS, acelor persoane care au de oferit un conținut valoros cursanților. Fie că sunt angajați sau colaboratori voluntari, formatorii noștri au expertiză în diferite domenii de activitate. În sala de training, formatorii inspiră participanții cu ajutorul conținutului interactiv, non-formal, răspund la întrebări și oferă feedback. Peste 100 de formatori, speakeri sau invitați le-au împărtășit, până în prezent, cursanților din experiența lor în domenii precum: dezvoltare personală, soft skills, multimedia, public speaking, managementul conflictului, orientare în carieră, comunicare, protecția animalelor, actorie, aikido, s.a.