INTERVIU

INTERVIU

Ionuț Stan: „PROEDUS este o familie unde creezi și trăiești momente frumoase!”
Ce înseamnă să fii voluntar? Ce reprezintă PROEDUS pentru tinerii care au descoperit Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București? Sunt două dintre ideile pe care le-am avut în momentul în care am stabilit realizarea unui interviu cu Ionuț Alexandru Stan, un tânăr care anul acesta urmează cursurile clasei a XII-a a Colegiului Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă” București. Pe Ionuț l-am întâlnit la AFI HUB PROEDUS și era foarte prins în activitatea de pregătire a unei viitoare conferințe de presă. O fire comunicativă, el a acceptat imediat să acorde un interviu. După ce mi-a spus că este elev în ultimul an la Colegiul „Henri Coandă”, unde va absolvi ca tehnician instalații de bord (avion), a mărturisit că s-a înscris și la un curs de p
Mihai Sima-Stănică: „Dacă pot ajuta oameni prin acțiunile mele, nu pot decât să fiu mulțumit și împlinit”
Mihai-Cătălin Sima-Stănică este un tânăr voluntar PROEDUS, pe care l-am întâlnit la câteva ateliere organizate la AFI HUB PROEDUS. M-a impresionat talentul lui de orator, capacitatea de analiză rapidă de care a dat dovadă, mai ales că întotdeauna a fost ales aproape instant liderul grupurilor de lucru în care s-a implicat. Am vrut să aflu mai multe despre el, așa că i-am adresat câteva întrebări, în cadrul unui scurt interviu. Mihai-Cătălin Sima-Stănică are 16 ani și este elev al Colegiului National Bilingv „George Coșbuc” din București, în clasa a X-a, la profilul uman (filologie). De când este la școală, materiile preferate de Mihai sunt limba română, educația plastică, literatura engleză și psihologia. Vă mărturisesc că am fost impresionat