Să îți dedici timpul pentru a-i ajuta pe cei din jur, să îți folosești energia și abilitățile personale fără să aștepți nicio recompensă este o activitate nobilă, iar satisfacția de care ai parte nu se poate compara cu nimic. Acești oameni care se dedică celor din jur sunt voluntarii care, la rândul lor, cunosc oameni noi și beneficiză de multe experinețe personale dedicându-și timpul liber celor care au nevoie de ajutorul lor. Pe una dintre aceste persoane am întâlnit-o la AFI HUB PROEDUS, care participă ca voluntar la proiectul „Vacanță activă în București!”. Este doamna Tinela Pițuru, învățător la Școala Gimnazială nr.103, din Sectorul 5 al Capitalei, un cadru didactic cu o experiență de peste 25 de ani în învățământ. Doamna Pițuru ne-a împărtășit din frumoasa sa experiență de voluntar, în cadrul unui interviu acordat revistei „#HaișiTu”.

Sunteți profesor voluntar PROEDUS. Ce reprezintă pentru dumneavoastră voluntariatul?

Tinela Pițuru: Un mod de viață pe care l-am experimentat și cu alte ocazii. Continui chiar dacă timpul și familia nu îmi permit să fac atâta voluntariat cât mi-aș dori, dar am grijă să îmi direcționez această latură a timpului disponibil.

Colaborați de mult timp cu PROEDUS?

Tinela Pițuru: Sunt în programul lor de voluntariat de vreo 4 ani, iar aceasta este a treia acțiune de voluntariat la ei.

Dacă sunteți de atâta timp voluntar, bănuiesc că ați participat și la atelierele PROEDUS  dedicate cadrelor didactice. Care au fost cele mai utile ateliere pentru dumneavoastră?

Tinela Pițuru: Cel mai util și cel mai bun – și îmi pare rău că au renunțat la el – a fost proiectul „Pregătiți pentru viață”, îmi pare rău că nu s-a putut implementa la scară națională așa cum și-au dorit. Această disciplină, fie ea și opțională - eu aș introduce-o cu caracter obligatoriu - a fost cea mai frumoasă experiență. Am avut un formator extraordinar din partea PROEDUS, doamna Elena Simion și tot timpul îmi aduc aminte de dumneaei. Continuarea proiectului a fost o lecție deschisă prezentată celor din exterior care au monitorizat activitatea, colaboratorilor din alte țări cum ar fi Portugalia, Israel și America de Sud.

Credeți că ar fi utile mai multe cursuri dedicate profesorilor?

Tinela Pițuru: Da, „Școala bucureșteană” a fost iar un curs interesant și bun pentru noi. La nivel de București am cunoscut cadre didactice din alte școli, a fost un schimb de experiență foarte bun. Am avut ocazia să aflu lucruri interesante: planuri manageriale implementate la nivelul altor școli, care ne-au ajutat să introducem și noi din ideile lor, așa cum și ceilalți au împărtășit din experiențele noastre. Eu sunt învățător la o școală din Sectorul 5, unde sunt copii care provin dintr-un mediu defavorizat, cu probleme, dintr-un mediu socio-economic scăzut, cu un nivel de analfabetism din partea părinților destul de mare și tocmai de aceea ne luptăm să aducem o schimbare în școală și în rândul elevilor.

De cât timp sunteți cadru didactic?

Tinela Pițuru: De peste 25 de ani.

Cum este să lucrați permament cu noile generații?

Tinela Pițuru: O schimbare continuă, o adaptare pe care ne-o cer și copiii, ne-o cer și vremurile în care trăim. Sunt prima promoție de liceu pedagogic de la mine din oraș, din județul Giurgiu și am fost creați pe o veche structură. Prima promoție a fost în anul 1990, veneam imediat după Revoluție, iar cadrele didactice nu erau bine dezmeticite, nu știu dacă un cadru didactic din acele vremuri ar reuși să se adapteze noilor cerințe. Vă dau un simplu exemplu. Când am venit în Școala 103 din București, acum 8 ani de zile, toată lumea reproșa gălăgia de la mine din clasă. Nu înțelegeau cum se poate lucra, cum poți preda în acea formulă. Trebuie să recunosc că era un mediu în care copiii se adaptau bine, pentru că le era foarte simplu, ușor. Noi suntem prieteni, eu nu sunt pentru ei cadru didactic, nici doamna, nici altceva. Am experimentat și predarea în învățământul privat, de la care am luat câteva idei care mi-au dat mie libertate de mișcare în clasă, am experimentat și multe variate din Montessori și tocmai de aceea se crea acea gălăgie, despre care unii spuneau că nu este un mediu favorabil, dar pentru noi era un mediu bun de lucru.

La ce clasă predați?

Tinela Pițuru: Acum predau la clasa a III-a, dar am plecat de la clasa pregătitoare. Sunt „clasa fluturașilor”, pentru că am nu un fluture, ci mai mulți, stoluri (n.n. – a afirmat zâmbind doamna Pițuru). Am schimbat sigla pentru fiecare generație. Nu meg cum fac colegele mele pe „clasa albinuțelor”, care se termină în clasa a IV-a și se reiau „albinuțele” la următoare clasă pregătitoare... Fiecare generație vreau să fie altceva decât cea anterioară.

Dacă ar fi să transmiteți un mesaj copiilor care vor să fie voluntari, celor care abia acum descoperă această activitate, ce mesaj le-ați transmite?

Tinela Pițuru: Să facă voluntariat cât mai devreme, pentru că vor trăi experiențe de viață minunate, vor avea ce să învețe, chiar dacă pentru moment tentația e mai mare de a socializa cu colegii, putem socializa și în cadrul acțiunilor de voluntariat. Ne putem extinde cercul de cunoștințe, de prieteni, luăm contact cu multe situații de viață concrete. O să vă împărtășesc puțin din experiența de viață din cadrul programului „Voluntar în spital”, care își desfășoară activitatea la Centrul de Recuperare neuromotorie Robănescu. Am fost foarte mirată, despre voluntariat spuneam că am o vârstă, dar erau persoane mult mai în vârstă decât mine și mult mai tinere decât mine, copiii - eu așa le spun celor cu vârste de 16 ani -, erau unii care veneau de la vârste și mai mici... În general erau mulți care se îndreptau spre medicină și luau contact cu mediul. Despre voluntariat, eu zic că fiecare trebuie să își caute zona de interes sau care îi poate crea un interes viitor. Eu am implementat în școli un proiect – „Prietenii pompierilor” – și sunt foarte mândră să descopăr că dintre foștii mei elevi câțiva chiar au ajuns pompieri. A fost super, nici nu m-am gândit! Ne-am întâlnit întâmplător peste ani și ani și mi-au spus: „Știți, eu sunt...”. L-am văzut în uniformă: „Nu-mi spune că ești pompier!” „Ba, da!” „Foarte bine, mă bucur!” Tocmai de aceea trebuie să încercăm să îi atragem către lucruri folositoare, utile, care să le dea o nouă perspectivă a vieții.

(Text și foto: Elena Boholț)