Atenție și siguranță la ora de educație rutieră cu Vio și Rică!


Un copil informat și responsabil este un copil care se pregătește să facă singur primii pași descoperind împrejurimile casei sau ale școlii unde învață. O altfel de pregătire a copiilor pentru un viitor sigur este „Ora de educație rutieră: Vio și Rică în oraș”, un atelier susținut la AFI HUB PROEDUS de către formatorii Ana Maria Rotaru și Paul Lungeanu, reprezentanții Asociației pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului (EDIT).

Am stat de vorbă cu Ana Maria Rotaru, psiholog de profesie, care din anul 2017 este formator al Asociației EDIT, pentru educația rutieră a preșcolarilor, a elevilor de gimnaziu și chiar a liceenilor. Am vrut să știu de ce a fost aleasă această temă, educația rutieră.

„Deoarece mi se pare că este un subiect de actualitate și foarte important, mai ales că statisticile arată că există un număr de 99 de accidente fatale raportate la un milion de locuitori sau că 18% din accidente sunt provocate de pietoni care traversează neregulamentar. Aceleași statistici mai arată că circa 30% dintre copiii din clasele primare nu știu cum să traverseze regulamentar strada. Scopul nostru, prin intermediul tuturor proiectelor pe care le derulăm este de a fi alături de preșcolari, școlari și liceeni, de a-i ghida și învăța într-un mod practic cum să devină pietoni și apoi șoferi responsabili”, ne-a declarat înainte de începerea atelierului Ana Maria Rotaru.

Între timp, vreo 20 de copilași, majoritatea fiind elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei”, din Sectorul 6, în clasele a III-a și a IV-a, se așezaseră cuminți pe scaune, păstrând regulile de distanțare socială și purtând măștile de protecție.

 

Astăzi ne jucăm și învățăm

 

„Despre ce creți că vom discuta astăzi?” a întrebat Ana, iar copilașii, puțin timizi au spus: „despre cum traversăm”, „despre semafoare”, „despre trecerile de pietoni” ori „despre regulile de circulație”. Cu o privire zâmbitoare, Ana le-a transmis copiilor că se vor juca și vor învăța cum să se comporte pe stradă. Ea avea pregătite mici cartonașe colorate pe care erau reprezentate câteva organe: un ochi, o ureche, creierul și inima. La ce folosesc, la ce ne ajută toate acestea când mergem pe stradă? Răspunsul a fost găsit de copii împreună cu Ana. Fiecare dintre organe are un rol important în modul în care ne comportăm: vedem, observăm, auzim, gândim, judecăm și avem emoții pe care trebuie să le controlăm.

Foarte curioși, copiii răspundeau pe rând la întrebările Anei, iar colegul ei, Paul, care purta peste haine o vestă reflectorizantă le-a spus micuților povestea lui Vio și Rică, doi prieteni care nu știau cum trebuie să meargă pe stradă. Paul, care este pedagog de profesie, le-a spus copiilor că urmează să le facă o mare surpriză, care cu siguranță le va plăcea. El i-a cucerit imediat pe copilașii care abia așteptau să vădă... surpriza!

„Am scris o poveste pentru că mulți oameni nu respectă regulile de circulație. Ei bine, am pus povestea într-o cărticică, pe care o vom duce la cât mai mulți oameni cu ajutorul vostru. În carte aveți și un rebus, dar și un joc cu întrebări la care trebuie să răspundeți cu Adevărat sau Fals”, a explicat Paul. Totul a fost o joacă în care micuții curioși au fost mai mult decât încântați să spună cum este corect să mergi pe stradă și care sunt semnele de circulație pe care trebuie să le respecte.

În final, copiii au primit din partea Asociației EDIT o mică plasă cu surprize, printre care se afla o diplomă de participare la Ora de educație rutieră, dar și un permis de pieton! 

(Text și foto: Elena Boholț)