Profesor pentru învățământul primar la Liceul Teoretic Jean Monnet, doamna Finica Rotaru vorbește cu dragoste și cu blândețe despre vocația sa de cadru didactic. Am observat răbdarea și îngăduința pe care le avea doamna învățător când s-a aflat în mijlocul copiilor, care au participat la proiectul          „Vacanță activă în București!”. Am aflat că este cadru didactic de 42 de ani și că, în acea zi, l-a adus și pe nepoțelul ei să participe la activitățile de la AFI HUB PROEDUS, care s-a arătat mai mult decât încântat de activitățile desfășurate aici. În timp ce urmăream copiii care roiau în jurul doamnei Finica, am regăsit sensul unui citat al scriitorului Lev Tolstoi, care a remarcat că: „Când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit”. Astfel, la finele unei zile a „vacanței active” i-am răpit doamnei Finica Rotaru câteva minute pentru un scurt interviu.

Ați mai colaborat cu PROEDUS până acum?

Da, dar nu la acțiuni de voluntariat, am fost la cursuri de formare pentru profesori.

Dintre cursurile urmate, care anume vi s-a părut mai util pentru cariera dumneavoastră?

Util pentru carieră a fost cursul de la Vama Veche, de acum vreo 3 ani, unde am aflat multe lucruri despre resursele educaționale, pe care le putem folosi la clasă. A fost foarte util cursul!

Este prima oară când v-ați înscris ca profesor voluntar la PROEDUS. De ce?

În primul rând din curiozitate, nu știam în ce constau activitățile și era ocazia potrivită să îmi petrec vacanța într-un mod util și plăcut, în același timp. Vă mărturisesc că astăzi l-am adus și pe nepotul meu, care mi-a spus într-o mică pauză că este bucuros că l-am adus aici. Îi plac toate activitățile! Dar eu văzusem deja, înainte să vorbim, că este fericit și încântat.

De ce v-ați ales această carieră?

Zilele trecute mă întreba nepotul meu, de ce m-am hotărât eu să fiu învățătoare. Pentru că în grădiniță, la mine în sat, am avut o educatoare foarte apropiată de noi și care ne citea într-un anumit fel poveștile și ne explica lucruri într-un fel în care să le înțelegem și noi. De la vârsta respectivă am spus că eu, când o să fiu mare, o să fiu ca doamna Popa, o să învăț copii... Și asta a rămas pasiunea mea și asta am făcut.

Cum vi se pare legătura cu fiecare generație în parte?

Este impresionat să îți răsfoiești amintirile și să vezi generațiile care au trecut – cum spune noi – prin mâna ta, ca profesor. Totul se schimbă de la o generație la alta. Aparent facem aceleași lucruri, dar nu poți să le faci la fel pentru că totul evoluează, totul se schimbă, apar noi obiective în programă, alte conținuturi și atunci trebuie să ne adaptăm și noi mereu în pregătirea noastră, ca să facem față provocărilor.

Există diferențe între copiii generațiilor de acum 10-20 de ani și cei din ziua de azi?

Sigur, pentru că la generațiile din urmă nu foloseam calculatorul și Internetul, nu aveam acces la atâtea materiale, ni le căutam singuri pe unde reușeam să le găsim. Nici eu nu știam să folosesc Internetul, să lucrez pe un calculator, dar am fost nevoită să o fac și pe asta.

Ce asemănări ați remarcat între generații?

Dorința de a învăța. Când îi vezi așa, cu ochișorii îndreptați către tine și cum așteaptă să le spui ceva, iar tu știi că ești prima sursă la care ei caută informațiile, te mobilizează și copiii îți dau aripi să continui.

Ce mesaj trasmiteți tinerelor generații de elevi?

Le transmit să aibă încredere în profesorii lor, în familiile lor, și să nu înceteze să caute și să descopere noul. Să aibă curaj și să nu le fie frică de tot ceea ce este nou în jurul lor!

 

(Text și foto: Elena Boholț)